Fibra optica

Fibra optica

Incă din cele mai vechi timpuri, omul a simţit nevoia de comunicare. La început s-au folosit cele mai simple mijloace, plecând de la comunicarea prin fum, zgomote de anumite intensităţi prin lovirea copacilor, combinaţii făcute cu torţe aprinse pe o matrice de 5×5, oglinzi simple făcute din pietre strălucitoare şi altele. Acestea au stat la baza comunicării între oamenii din trecut. Mergând în timp, în secolul XVIII, doctorul francez Claude Chappe a inventat o maşinărie formată din trei braţe mobile care putea fi văzută de la foarte mare distanţă şi care putea transmite o cantitate destul de mare de informaţie, prin combinările făcute de cele trei braţe. Aceasta a fost folosită cu succes în timpul revoluţiei franceze. În 1793 existau 15 astfel de staţii, întinse pe o distanţă de 230 Km. În jurul anului 1850, an în care a fost inventat telegraful morse, s-a renunţat la acest „telegraf optic”. Spre sfârşitul secolului XIX Alexander Graham Bell a fost primul care a transmis informaţie, în sensul modern al cuvântului, modulând semnalul generat de vibraţiile unui „microfon”, cu radiaţia razelor solare. El a reuşit să recepţioneze semnalul astfel modulat la 200m. În 1934, Norman R. French a patentat sistemul telefonului optic, bazându-se pe teoriile lui Bell şi Tyndall. Abia dupa 25 de ani, când tehnologia a avansat suficient, a fost posibilă realizarea practică a ideii lui French. În 1964 se atribuie Premiul Nobel pentru fizică lui Charles Townes, Nikolai Basov şi Alexandr Prokhorov pentru contribuţia la dezvoltarea laserului. Aşadar, pasul către sursa laser a fost făcut, şi nu mai ramânea decât inventarea unui mediu de propagare a acestei unde. În anul 1966, într-un articol aparut în Anglia sub semnatura lui Charles H. Kao şi George A. Hockham, se anunţa descoperirea unui tip de fibră de sticlă care permitea transferul de informaţie. În 1970, firma americană „Corning Glass Works” realizează practic un cablu de fibră optică cu indice în treaptă, care avea o atenuare mai mică de 20 dB/km, la o lungime de undă de 633 nm, şi care-l făcea să aibă aplicaţie în domeniul transmisiilor pe fibră optică. Primul sistem de fibră optică operaţional a fost instalat în SUA în anul 1977, an în care sistemul de transmisie pe fibră optică şi-a dovedit utilitatea.

Titlul legăturii

  • Fibra optică nu permite transportul de energie.
  • Tehnicile instalaţiilor trebuie să protejeze ochii: cantitatea de energie optică emisă din sursa de lumină şi în final prin extremitatea fibrei sunt suficiente pentru a afecta retina înainte ca victima să observe.
  • Este indispensabilă purtarea ochelarilor de protecţie infraroşu pentru a lucra deasupra unui dispozitiv aflat în funcţiune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: