Ochiul

Ochiul Organul de simţ al văzului este ochiul. Ochiul este un “instrument” optic ce formează imagini reale. Înainte de a examina orice alt instrument optic Organul de simţ al văzului este ochiul. Ochiul este un “instrument” optic ce formează imagini reale. Înainte de a examina orice alt instrument optic, trebuie să ştim alcătuirea şi modul de funcţîonare al ochiului.  Structura ochiului În fig.1 este prezentată o secţiune longitudinală a ochilui uman. Ochiul este alcătuit din două camere, anterioară şi posterioară cristalinului 6. Camera anterioară, delimitată de cornea transparentă 1 conţine umoarea apoasă 2, un lichid transparent cu indice de refracţie n=1,336. În cavitatea anterioară se află irisul, un muşchi ce are în centru o deschidere circulară – pupila ochiului. Cristalinul 6 este fixat într-o membrană circulară elastică formată din multe fibre, numită zonula lui lui Zinn 5. Aceasta se sprijină pe ţesutul exterior globului ochiului (albul ochiului) 7 numit sclerotica. Zonula este acţionată de muşchii ciliari 4. Cristalinul este “lentila” ochiului şi este un corp transparent, elastic ce are indice de refracţie variabil, crescând de la 1,386 cât are spre margini, la 1,406 în centru. Camera posterioară are peretele format din trei straturi successive. În interiorul sclereticii 7 se află coroida 8, ţesut de culoare neagră ce separă optic camera posterioară de mediul exterior. În interiorul scleroticii se află retina 9, ţesutul sensibil la lumină al ochiului. Retina are o zonă 11, numită fovea sau pata galbenă unde densitatea celulelor senzitive este cea mai mare. Fibrele nervoase ale celulelor retinei se reunesc în nervul optic 12 care este înserat în globul ochiului într-un punct numit pata oarbă deoarece dacă imaginea unui obiect cade pe ea, nu este “văzută”, acolo lipsind retina. Camera posterioară 10 conţine umoarea sticloasă – un gel de indice de refracţie n=1,336.  Funcţionarea ochiului este următoarea: Când se percepe imaginea unui obiect, globul ochiului este rotit, cu ajutorul unor muşchi nefiguraţi în desen, până când imaginea cade pe fovea. Pupila se restrânge sau se dilată automat până când fluxul de lumină ce formează imaginea ajunge în anumite limite suportabile de retină. În acelaşi timp, printr-un alt act reflex, muşchii ciliari întind zonula lui Zinn care lasă cristalinul să se bombeze, datorită propriei elasticităţi, până când distanţa sa focală are aşa o valoare încât imaginea obiectului se formează clară pe retină. Retina are ea însăşi o structură complexă prezentată schematic în fig.2. Retina constă din câteva straturi suprapuse de celule ce au funcţii diferite. Celulele vizuale fotosensibile sânt în ultimul; strat şi sânt de două feluri – conuri, destinate în principal vederii de zi (diurne) şi bastonaşe, destinate vederii crepusculare. Lungimea medie a conurilor este de 0,035mm iar a bastonaşelor 0,06 – 0,08mm. Diametrul mediu al unei celule conice este de circa 2,5µm. Distribuţia acestor două tipuri de celule pe retină este diferită de la zonă la zonă. În porţiunile din apropierea cristalinului predomină bastonaşele. Pe fovea, având o densitate de 180.000 celule pe mm2 avem doar conuri. Pe pata oarbă nu avem nici conuri nici bastonaşe. Numărul total de celule senzitive pe retină este de aproximativ 7 milioane. La iluminări ale retinei de 0,01 lx, sau mai puţin, senzaţiile luminoase sunt date exclusiv de bastonaşe care însă nu sunt sensibile la diferite culori. La iluminări mai mari ca 1 lx senzaţia luminoasă este dată numai de conuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: