Valtul rozelor de Alexandru Macedonski

Poezia sugereaza armonia vegetala a naturii, vazuta ca implinire a ordinii divine, intr-o diversitate de forme plastice si de imagini sonore: „Pe verdea margine de sant/ Crestea macesul singuratic,/ Dar vantul serii nebunatic/ Pofti-ntr-o zi pe flori la dant./ intai patrunse printre foi,/ Si le vorbi cu voce lina,/ De dorul Iui le spuse-apoi,/ Si suspina – cum se suspina..:” „Valtul rozelor” este o simfonie poetica inchinata florilor, simbolurile cele mai concrete ale biologicului efemer. „Macesul singuratic” este expresia perfectiunii naturii salbatice, prin frumusetea sa intrinseca, a formelor clasice, de o arhitectura stranie.
Vantul serii, „nebunatic”, inselator, personificat, este elementul naturii care provoaca „valtul” rozelor, simboluri ale sublimului din natura, flori diafane ce se prind intr-o rotire cosmica, ritmica, de o tonalitate abia perceptibila, rezultata din armoniile imitative perfecte ale versurilor: „Si suspina – cum se suspina…/ albeata lor de trandafiri./ Zambind prin roua primaverei,/ La mangaierile-adierei/ a tresarit cu dulci simtiri./ Pareau naluci de carnaval/ Cum se miscau catifelate,/ Gatite toate-n rochi de bal,/ De vantul serii sarutate,// De vantul serii sarutate.” Versul „De vantul serii sarutate” este un laitmotiv, devenit primum movens in declansarea acestui dans misterios si totodata fermecator, revenind de fiecare data pentru a da ur ritm tot mai dinamic miscarii florale. in chip de Zburator deghizat in mijlocul naturii, vantu! pune in miscare armonica perfectiunea formala a florilor, la inceput cu discretie, insidios: „U vorbi cu voce lina”, „suspina” tot mai insistent, le imbie cu „mangaierile-adieri”, provocandu-le „dulci simtiri”, pana cand, intr-o betie a simturilor, rozele „Scaldate-n razele de sus,/ Muiate ii argintul lunei,/ S-au dat in bratele minciunei./ Si rand pe rand in vant s-au dus.” in tot aces mecanism erotic delicat, al gradatiei pe cai ale pierzaniei, florile dobandesc infatisari de fet indragostite, naive, „naluci de carnaval”.
Moartea se insinueaza lent, gradat in lumea florala, ca intr-un vis romantic: florile a toate atributele gratiei, sunt „catifelate”, gatite in rochii de bal, dar se inscriu in acelasi destin ; trecerii, al fanarii perpetue, ceea ce confera „valtului” semnificatia ultimului dans, a „canteculi de lebada” de dinainte de trecerea in anorganic si neviu. Valsul florilor, „valt nebun”, prin culminatia gradatiei, in rotirea tot mai accelerata a vartejului, devine un iluzoriu montagne-russe in mijlocul naturii: „Scaldate-n razele de sus,/ Muiate in argintul lunei,/ S-au dat in bratele minciunei,/ Si rand pe rand in vant s-au dus./ Iar vantul dulce le soptea,/ Luandu-le pe fiecare,/ S-un valt nebun se invartea,/ Un valt — din ce in ce mai tare,/ Un valt – din ce in ce mai tare.” Sentimentul de efemeritate este inselat prin aceasta aparitie a elementului terestru, vantul, care, prin fluiditatea sa, confera starea de gratie fanarii florilor, pregatindu-le pentru trecerea in alt ciclu de existenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: